Răfuială ca într-un ring de lupte între două adolescente, eleve ale Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni, întregul episod consumându-se pe terenul de sport al școlii, sub ochii altor colegi.
Din imagini se vede cum una dintre eleve gesticulează nervos, o mustră și o instigă pe o altă adolescentă așezată pe bancă.
În cele din urmă cele două ajung să se pălmuiască, se trag de păr și de haine, țipă, se lovesc, se tăvălesc pe jos, până ce alte colege reușesc să le despartă.
Motivul disputei nu o fost elucidat, conducerea unității de învățământ menționând că anchetează cazul pentru a stabili ce s-a întâmplat și cine sunt protagonistele scenelor de violență.
Prof. Sorin Ignat, directorul adjunct al liceului, a spus că„într-adevăr sunt imagini de aici, nu știm ziua și data când au fost făcute. Vom demara o anchetă pentru a identifica agresorii și agresații, vom lua măsuri. Din păcate se întâmplă din ce în ce mai des, vedem că și în cazul fetelor, ceea ce este regretabil, ne așteptam ca ele să fie mai calme decât băieții. Ce riscă? Potrivit regulamentului, dacă elevul este la prima abatere, facem o mustrare, un avertisment scris, apoi urmează exmatriculare pe câteva zile, urmăm etapele procedurale”.
Ignat a mai menționat că liceului are psiholog școlar, iar elevii care au probleme sunt trimiși către consiliere, însă pentru aceste ședințe este nevoie de acordul lor și cel al părinților.
Comentarii