Un foc făcut pentru a arde deșeuri vegetale a provocat un adevărat dezastru. O gospodărie din satul Basarabi, comuna Preutești, a fost distrusă în totalitate, iar o alta a fost afectată parțial. Pentru stingerea flăcărilor s-a lucrat mai bine de două ori și a fost nevoie de 6 autospeciale ale Detașamentului de Pompieri Fălticeni și ale lucrătorilor Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Preutești și Cornu Luncii. Faptul că aproape toate construcțiile erau din lemn a făcut și mai dificilă intervenția salvatorilor. Vântul puternic a fost un alt factor care a contribuit la propagarea rapidă a incendiului. La una din gospodării flăcările au distrus acoperișul casei de locuit și anexele gospodărești (un adăpost de animale și două magazii) pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. La proprietatea învecinată au ars fânarul, pe aproximativ 15 metri pătrați, și circa 12 metri cubi de cherestea. Pompierii au salvat două locuințe, un tractor, un autoturism și alte bunuri din cele două gospodării. În acest context, pompierii spun că la incendiile de vegetație uscată sau la arderile resturilor vegetale, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafață foarte mare, iar efort pentru a opri propagarea arderii este unul considerabil. ”În condiții de vânt puternic și temperaturi ridicate, astfel de situații pot deveni delicate mai ales dacă în zona care arde se află locuințe. Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada imediat următoare, pompierii militari suceveni fac apel către cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.
Comentarii