Formația de handbal masculin a Clubului Sportiv Universitar din Suceava va debuta în noul sezon oficial într-o companie selectă, în sala Dinamo, la Supercupa României, alături de Dinamo București, CSM Constanța și Minaur Baia Mare, cele mai bune trei echipe din România. Sâmbătă, de la ora 17:30, CSU Suceava va înfrunta campioana Dinamo București pentru un loc în finală. În cealaltă semifinală, programată de la ora 15:00, se vor întâlni CSM Constanța și Minaur Baia Mare. Duminică, de la ora 15:00, va avea loc finala mică, iar de la ora 17:30, finala mare. Toate meciurile vor fi transmise în direct pe PRO ARENA.
„Ne simțim pregătiți pentru jocuri oficiale. Chiar dacă suntem outsideri, ne bucurăm să ne aflăm pe tabloul Final Four-ului Supercupei României, alături de cele mai bune grupări din țara noastră, aceasta fiind o încununare a realizărilor din sezonul precedent. Competiția de la București va reprezenta un bun prilej de a pregăti duelul cu CSM Bacău, din prima etapă a Ligii Naționale”, a declarat antrenorul secund Bogdan Șoldănescu.
„Universitarii” nu vor putea conta la Supercupa României pe aportul accidentaților Adrian Tîrzioru și Pavel Loic, care vor deveni buni de joc în maxim o lună, vestea îmbucurătoare fiind reprezentată de recuperarea lui Răzvan Gavriloaia, care a fost cooptat în lotul care va face deplasarea în Capitală.
„Încă nu sunt pregătit sută la sută, dar voi intra pe teren în cele două partide din Final Four. Am nevoie de minute pentru a ajunge în cel mai bun tonus pe data de 28 august, la ora duelului cu CSM Bacău, din sala „Dumitru Bernicu”.
Referitor la Supercupă, vom întâlni în primul meci pe Dinamo, care este de departe cea mai valoroasă echipă din România, cu mult peste nivelul Ligii Naționale. Noi ne vom vedea însă de jocul nostru și vom încerca să facem o figură frumoasă”, a precizat golgeterul Răzvan Gavriloaia.
Portarul Darius Makaria, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei sucevene, spune că el și colegii săi sunt nerăbdători să participe la Supercupa României.
„Mergem la București să ne perfecționăm jocul și să ne bucurăm de handbal. Din acest punct de vedere suntem mai relaxați față celelalte trei competitoare, care vor evolua cu mai multă presiune, pentru că își doresc să câștige. Gândurile noastre se îndreaptă însă și spre viitoarea ediție a Ligii Naționale. Ne așteaptă un campionat greu, pentru că majoritatea echipelor s-au întărit. Sper să fim feriți de accidentări și să le oferim suporterilor cât mai multe motive de satisfacție”, a mărturisit Darius Makaria.
În meciul cu Dinamo, „universitarii” îl vor avea pentru prima dată ca adversar pe Daniel Stanciuc, jucător crescut și format de CSU Suceava, care a fost transferat în această vară de campioana României.
„Va fi un sentiment ciudat să-l vedem pe Daniel în culorile altui club. Probabil la fel va simți și el, pentru că eu cred că o parte din sufletului lui a rămas la Suceava, unde a făcut lucruri minunate pentru clubul nostru și pentru suporteri”, a spus Bogdan Șoldănescu.
Comentarii