Ancheta derulată de polițiștii suceveni a arătat că motocicleta pe care se aflau cei doi bărbați care au murit în dimineața zilei de vineri ar fi intrat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un tir înmatriculat în Ucraina. Accidentul a avut loc în jurul orei 5.10, pe drumul european 85, în zona localității Dănila, din comuna Dărmănești.
Conform primelor date, motocicleta era condusă de un bărbat de 32 de ani, satul Călinești, comuna Dărmănești, iar celălalt pasager era un consătean în vârstă de 23 de ani.
Motocicleta era condusă pe sensul de mers de la Siret spre Suceava, iar impactul cu autotrenul a fost nimicitor.
Din această cauză polițiștii nici nu au certitudini cu privire la cine conducea.
Au murit în accident Mihail Ionuț Huțan, în vârstă de 32 de ani (cel despre care se bănuiește că a condus) și Victor Alexandru Semenciuc, de 23 de ani, ambii localnici din Dărmănești.
Primul este posesor de permis de conducere, iar al doilea, tânărul de 23 de ani, era proprietarul motocicletei, dar nu avea permis de conducere valabil.
Șoferul în vârstă de 41 de ani care conducea tirul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice. La fața locului, s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și un echipaj, cu medic, al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Comentarii