Încă un ucrainean, al treilea în cursul acestei săptămâni, a fost depistat cu un document fals la intrarea în România. Este vorba de un bărbat de 42 de ani, care s-a prezentat pe sensul de intrare în țară din Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus în cursul zilei de vineri, 22 septembrie. Acesta se afla la volanul unui tir cu remorcă, iar la controlul de frontieră a prezentat pe lângă pașaport, permisul de conducere și certificatele de înmatriculare ale ansamblului rutier, şi un atestat de competenţă profesională. Pentru că existau dubii cu privire la autenticitatea atestatului, s-au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a ajuns la concluzia că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.Ucraineanul este cercetat acum pentru comiterea infracţiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.