Organizația de tineret a PSD Rădăuți are, începând de vineri, o nouă conducere. Ana Maria Diaconescu, în vârstă de 22 de ani, a fost aleasă în funcția de conducere după ce a obținut toate cele 74 de voturi alte tinerilor prezenți la alegerile organizate în cursul zilei de sâmbătă. Ea este absolventă a Facultății de Administrare a Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice București. Tot sâmbătă au fost aleși în funcțiile de vicepreședinți ai TSD Rădăuți Maria Ihnatiuc și Christian Chiprianov, în timp ce funcția de secretar al organizației va fi ocupată de Andreea Petrescu.

Prezent la eveniment, președintele executiv al PSD Rădăuți, Traian Andronachi, a dorit să felicite noua structură de conducere a organizației de tineret și și-a exprimat încrederea că nou generație va aduce un suflu nou în politica locală și, de ce nu, și națională.

”Sunt tineri de toată isprava, pe care Rădăuțiul poate conta în orice moment, în ciuda lipsei de experiență, dar care este compensată cu o maturitate uimitoare și o putere de muncă și afirmare specifică vârstei. Am convingerea că alături de ei vom face lucruri bune pentru rădăuțeni, pentru a schimba mentalități și pentru a aduce un aer proaspăt și european în orașul nostru”, a arătat Traian Andronachi.