După o pauză de mai bine de un an, sculptorul Toader Ignătescu revine cu prima expoziție din pandemie, una de basoreliefuri pe lemn.

Expoziția are loc vineri, 23 aprilie, într-o zi de mare sărbătoare, de Sf. Gheorghe, de la ora 12.00, laparterul Centrului Cultural Bucovina.

Lucrările, 30 la număr, realizate în manieră naivă, au ca tematică tradiții, obiceiuri și îndeletniciri din Bucovina.

„Este prima expoziție de anvergură pe care o realizez, după aproape un an și jumătate, declanșarea pandemiei fiind principala piedică. Din cele 30 de basoreliefuri expuse, 22 sunt lucrate în ultimele două luni și jumătate”, a mărturisit Toader Ignătescu, care marchează astfel, în felul său, prin efort creator, revenirea, cu pași mici, spre normalitate.

Toader Ignătescu s-a afirmat şi este recunoscut ca fiind primul sculptor satiric din Bucovina.
Considerat de criticul de artă Gheorghe Macarie „un cioplitor în cel mai bun sens al cuvântului”, un artist care este „solidar cu lemnul, care îi dictează subiectele”, acest personaj care, îmbrăcat în iţari, cămașă albă, ţărănească, cu clopul tras pe frunte, pare o întruchipare locală a nemuritorului şi îndrăgitului Păcală, creează, cu mâinile-i neobosite, o lume aparte, hazlie şi înfricoşătoare, codificată, în care se regăsesc defectele şi calităţile fiecăruia dintre noi.