Sucevenii de toate vârstele sunt invitaţi în aceste zile la Iulius Mall Suceava pentru a-şi petrece timpul liber într-un mod plăcut. Copiii sunt aşteptaţi la ateliere de creaţie, la un incitant eveniment de şah şi să descopere planeta Marte. Cât timp cei mici sunt prinşi în activităţile antrenante, cei mari pot vizita expoziţia cu vânzare de produse naturale.

Copiii care sunt pasionaţi de şah sunt invitaţi să-şi pună la încercare gândirea strategică, sâmbătă, 9 noiembrie, la parterul mallului, în zona magazinelor pentru copii. Începând cu ora 9.00, vor fi cinci ore de mutări inspirate, logică şi multă concentrare în cadrul unui eveniment organizat de Cercul de Şah de la Palatul Copiilor Suceava, împreună cu Clubul de Şah Romtelecom Suceava.

Micuţii care vor să îmbine strategia cu inventivitatea sunt aşteptaţi la atelierele de creaţie, tot sâmbătă, de la ora 14.00 şi de la ora 15.00. Copiii vor avea de realizat, cu materialele oferite de Iulius Mall Suceava, o ghindă din polistiren, pe care o pot păstra ca decoraţiune. Atelierele se desfăşoară la parterul Iulius Mall, în zona magazinelor pentru copii şi sunt susţinute de specialiştii de la Creativ & Deco. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face la Centrul Info, în ziua desfăşurării atelierelor.

De asemenea, până duminică, 10 noiembrie, micii curioşi pot lua parte la circuitul cu „misiuni” spaţiale, din cadrul expoziţiei „First Kids on Mars”, care se desfăşoară în zona food court. Copiii au ocazia să se distreze şi să înveţe despre Univers şi planeta Marte cu ajutorul animatorilor, a elementelor de butaforie şi a tehnologiei moderne.

 

Expo „Sănătate din natură”

În perioada 7-10 noiembrie 2019, la intrarea principală în Iulius Mall Suceava se desfăşoară evenimentul Expo „Sănătate din natură”. Expoziţia cu vânzare reuneşte o multitudine de produse pentru cei care vor să adopte un stil de viaţă sănătos. Suplimente nutritive, produse alimentare bio şi organice, cafea terapeutică, produse apicole, cosmetice bio, uleiuri esenţiale organice, echipamente şi aparatură pentru sănătate şi sport, ionizatoare şi filtre de apă, cărţi spirituale, pandantive, pietre semipreţioase, terapii complementare – toate acestea pot fi găsite la expozanţii din cadrul târgului. De asemenea, va fi organizată şi o tombolă cu premii.