Trei familii din Vatra Dornei au mers la laboratorul Spitalului Municipal Vatra Dornei pentru a se testa serologic, să afle dacă au avut Covid-19. Rezultatele au fost pozitive pentru toate cele șase persoane care au fost testate, astfel încât au decis să facă și teste PCR, de analiză moleculară pentru SARS-CoV-2, după cum a relatat managerul Spitalului Municipal, Valentin Stan. „Surpriza a fost că, în cazul a două familii, câte unul dintre soți a fost pozitiv, iar la a treia familie au fost pozitivi ambii soți”, a declarat managerul spitalului. Potrivit acestuia, toți cei patru dorneni cu rezultat pozitiv la testul PCR au solicitat internare și au fost dirijați spre Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

În ceea ce privește campania gratuită de testare serologică pentru determinarea anticorpilor la SARS-CoV-2, derulată gratuit pentru populația din Bazinul Dornelor, managerul Valentin Stan a afirmat că interesul oamenilor este mai redus decât s-a așteptat. Până la această oră, de la 1 iulie, de când a început campania, au fost efectuate aproximativ 400 de testări serologice, cu rezultate negative, în marea lor majoritate.

În laboratorul propriu al spitalului au fost efectuate, de asemenea, peste 400 de teste PCR, conform lui Valentin Stan. Acesta și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu creșterea numărului de persoane pozitive, arătând că dacă în luna iunie se înregistrau 2-3 rezultate Covid-19 pozitive pe săptămână, acum, în ultima săptămână, au fost depistate 6 persoane pozitive la testul PCR. „Nu se prea mai respectă regulile la întruniri, la numărul maxim de persoane care participă la o întrunire”, a explicat managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei.

Acesta a mai spus că a propus Consiliului Local Vatra Dornei scăderea prețului la testul PCR efectuat la cerere, de la 300 de lei la 250 de lei, motivat de faptul că din data de 15 iunie a.c. testarea se face în laboratorul propriu al unității medicale și nu mai există cheltuieli de transport la Iași, unde erau prelucrate probele până la punerea în funcțiune a aparatului RT PCR. Hotărârea de reducere a prețului va fi adoptată, cel mai probabil, în prima ședință a deliberativului local, chiar în această lună.