Clipe de groază într-o familie din Valea Glodului, comuna Vulturești. Bărbatul a murit spânzurat, iar soția acestuia a suferit leziuni serioase, cel mai probabil provocate de partenerul de viață. Alarma s-a dat sâmbătă, la primele ore ale dimineții, când o femeie de 68 de ani a fost găsită dezbrăcată în propria locuință cu urme de lovituri în zona capului și feței. Tot atunci, polițiștii chemați la fața locului l-au găsit într-o anexă a gospodăriei și pe soțul femeii, tot în vârstă de 68 de ani, care se spânzurase.

Din ancheta derulată a rezultat că bărbatul era extrem de gelos și o bănuia pe soție că îi era infidelă. În acest context, între cei doi au avut loc mai multe episoade de certuri urmate de corecții fizice aplicate femeii. La fel s-a întâmplat și în noaptea de 11 spre 12 iulie, când bărbatul și-a bătut soția, iar apoi a dispărut din casă, fiind găsit a doua zi mort în grajd.

Mai trebuie spus că femeia nu își reclamase soțul niciodată la poliție, așa încât nu se știau prea multe despre ceea ce se petrece în casa familiei. În plus, în ultima vreme bărbatului i-au fost prescrise medicamente pentru un tratament psihiatric, medicamente pe care în ultima perioada nu le mai lua.