Singurul laborator care face la cerere testare moleculară (PCR) pentru noul coronavirus și dă rezultatul în 24 de ore de la recoltare este cel al Spitalului Municipal Vatra Dornei. Managerul spitalului, Valentin Stan, a declarat, luni, că în câteva zile va fi rezolvată și problema eliberării buletinului de analiză în limba engleză pentru ca astfel să fie satisfăcute toate cerințele impuse de statele care solicită românilor rezultatul la testarea pentru Covid-19 (Grecia, Austria, Ungaria) pentru a le permite șederea pe teritoriul lor.
Valentin Stan a arătat că de vineri, după ce Grecia, Cipru și Austria au anunțat că românii trebuie să prezinte certificat medical de test negativ la testarea PCR pentru SARS-Cov- 2, nu mai puțin de 20 de persoane care trebuie să plece în vacanță sau la muncă în aceste țări au solicitat programarea pentru testare.
Laboratorul Spitalului Municipal Vatra Dornei are capacitatea de a procesa 96 de probe în cele 8 ore de lucru, dar potrivit managerului, au fost zile când personalul a lucrat și până la miezul nopții pentru a onora solicitările. Costul testării la cerere a fost redus, vineri, de Consiliul Local Vatra Dornei, de la 300 la 250 de lei.
Menționăm că laboratoare private, precum Synevo sau Dorna Medical, realizează în județ doar prelevare de probe pentru testarea PCR, cu prelucrare în alte centre din țară. Synevo dă rezultatele la 72 de ore de la momentul recoltării (puncte de recoltare sunt la sediul de pe strada Mărășești din municipiul Suceava și în Rădăuți), iar Dorna Medical dă rezultatul în 4-5 zile.
Managerul Dorna Medical, dr. Rodica Boca, a declarat, luni, că de la 1 august compania va putea face testare PCR cu rezultat în 24 de ore, la laboratorul amenajat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Dorna Medical a câștigat contractul de închiriere a echipamentului PCR al spitalului, în data de 22 iulie urmează a fi semnat contractul, astfel că testarea la cerere este prognozată a fi efectivă de la începutul lunii viitoare.
Laboratorul de analiză moleculară al Direcției de Sănătate Publică Suceava nu efectuează testări PCR la cerere, iar cel al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava testează doar pacienții și personalul său.
Reamintim că în Grecia, începând de miercuri, 15 iulie, ora 06.00, se poate intra doar cu test negativ la coronavirus, făcut în ultimele 72 de ore. În Cipru măsura este deja aplicată, iar Austria le cere românilor să prezinte un certificat medical (în limba engleză sau germană) de test negativ PCR pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 4 zile.
Pe teritoriul Ungariei intrarea cetățenilor care vin din România va fi permisă de miercuri, 15 iulie, ora 00.00, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, celor care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferenţă de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză. Tranzitul este permis în anumite condiţii: durata de maximum 24 de ore; persoanele care nu prezintă simptome specifice infecţiei cu COVID-19 pot demonstra scopul călătoriei, respectiv dreptul de intrare în ţara de destinaţie, eventual de tranzit. Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă, conform Ministerului Afacerilor Externe.
Comentarii