Și bolnav, și cu portofelul furat. I s-a întâmplat unui bărbat de 69 de ani, din Șcheia, care vineri după-amiază a mers la Spitalul Municipal Fălticeni pentru a se interna. În timp ce își făcea formele de internare, bărbatul și-a lăsat sacoșa cu bunuri personale pe hol. Când a revenit să-și ia sacoșa a constatat cu stupoare că portofelul în care se găseau 150 de lei și documentele personale a dispărut. Polițiștii care au venit la fața locului au cerut permisiunea cadrelor medicale pentru a face verificări în saloane. Nu mică a fost surpriza când au găsit portofelul sub salteaua patului pe care se afla un alt pacient. Acesta a negat că ar fi furat portofelul și a precizat că nu știe cum a ajuns acolo.

Polițiștii încearcă acum să afle cine este hoțul. Portofelul a fost restituit proprietarului, care în acest fel și-a recuperat întregul prejudiciu.