O femeie de 85 de ani și-a găsit sfârșitul după ce s-a intoxicat cu fumul provenit de la un incendiu izbucnit de la soba încinsă a încăperii în care locuia. Descoperirea a fost făcută de către nepoata femeii, cea care avea grijă de bătrâna care locuia singură în comuna Dumbrăveni.

Un apel telefonic la 112 primit în cursul dimineții de marți îi anunța pe pompieri și polițiști despre faptul că un incendiu avusese loc la locuința unei bătrâne de 85 de ani.

Femeia locuia singură, fiind ajutată de doi nepoți, o fată și un băiat, care îi făceau focul și treburile gospodărești de pe lângă casă.

În cursul serii de luni, nepoata fusese la bătrână și îi făcuse focul în soba de teracotă, aducându-i în același timp lemne de foc pe care le-a pus într-o ladă de lângă sobă.

Marți dimineață, în jurul orei 08.00, când a venit la mătușa sa, a observat ușa și pereții camerei afumați, urme de foc lângă sobă și pe pat, iar pe femeia de 85 de ani în pat. Ea a solicitat deplasarea la fața locului a unui echipaj al ambulanței, care a constatat decesul octogenarei.

Pompierii din cadrul ISU Suceava, ajunși și ei la adresa femeii, au stabilit că incendiul s-a datorat efectului termic al sobei de teracotă, prin acumulare de căldură, care a aprins mai multe materiale textile aflate în apropiere. În urma efectuării cercetării la fața locului de către polițiștii criminaliști, nu au fost constatate suspiciuni privind decesul femeii. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.