Județul Suceava continuă să se afle în zona galbenă ca rată de infectare cu coronavirus, cu o incidență de 1,88 cazuri la mia de locuitori, în creștere față de zilele anterioare.

La data de 21 ianuarie 2021, în județul Suceava sunt1.467 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 localități,5 nu au nici un caz de infecție Covid-19 în evoluție, 8 au câte un caz în evoluție, 36 au sub cinci cazuri în evoluție, 33 au sub zece cazuri în evoluție, iar 32 au peste zece cazuri în evoluție.

În continuare, zece localități sucevene sunt în “zona roșie”, având o incidență a îmbolnăvirilor de peste 3 la mia de locuitori:Adâncata (incidență de 3,41 la mia de locuitori), Bogdănești (incidență de 3,15 la mia de locuitori), Burla (incidență de 4,73 la mia de locuitori), Ipotești (incidență de 4,04 la mia de locuitori), Milișăuți (incidență de 3,20 la mia de locuitori), Rădăuți (incidență de 4,20 la mia de locuitori), Satu Mare (incidență de 3,55 la mia de locuitori), Todirești (incidență de 3,42 la mia de locuitori), Vicovu de Jos (incidență de 3,30 la mia de locuitori) și Volovăț (incidență de 4,12 la mia de locuitori).

Municipiul Suceava se află foarte aproape de a intra în “zona roșie”, cu o incidență a îmbolnăvirilor de 2,83 la mia de locuitori, fără focare, sau 2,88 la mia de locuitori, cu focare.