Un tânăr care a dat o spargere la un magazin de telefoane din Vicovu de Sus, iar la ieșire a fost surprins de un martor, pe care l-a lovit, trimis în judecată pentru tâlhărie calificată, a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, dar cu suspendare, cu un termen de încercare de 4 ani de zile, în care inculpatul nu are voie să mai comită vreo infracțiune. Sentința judecătorilor de la Rădăuți a fost dată marți, 20 iulie, la al doilea termen de judecată din dosar.

Având în vedere că pedeapsa este cu suspendare, a fost încetată de drept și măsura arestului preventiv. Florin Nicolaus Andriescu era arestat din data de 26 aprilie a.c. Așadar, a executat aproape trei luni de arest preventiv. Sentința Judecătoriei Rădăuți nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Din ancheta coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți rezultă că în data de 3 aprilie, în jurul orei 22.55, un individ cu fața acoperită cu o mască de protecție și cu glugă pe cap a distrus cu un obiect dur, probabil un topor, geamul de la ușa de acces dintr-un magazin de telefoane din Vicovu de Sus, pătrunzând în interior, unde a spart vitrina în care erau telefoane. Hoțul a luat 11 telefoane, iar în momentul în care ieșea din magazin a dat nas în nas cu un martor, care a încercat să-l imobilizeze. Din cercetări rezultă că individul l-a lovit pe martor, reușind să scape cu fuga cu bunurile furate. Acționând cu fața complet acoperită, autorul a fost greu de identificat.

S-a ajuns în cele din urmă la Florin Nicolaus Andriescu, localnic, care a fost pus sub acuzare pentru infracțiunea de tâlhărie calificată. El a fost ulterior trimis în judecată de procurori, în stare de arest preventiv.