În perioada  28 mai - 1 iunie, Primăria şi Consiliul Local Fălticeni organizează în parteneriat cu instituţiile de învăţământ preşcolar, gimnazial şi liceal din municipiu, Clubul Copiilor Fălticeni, Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, ACS „Nada Florilor”, Grupul local de tineret „Aripi în Europa”, mai multe manifestări dedicate copiilor.

”După ce în anul 2020 toate manifestările cultural-artistice dedicate copiilor au fost anulate, iar anul trecut acestea au avut un caracter restrâns, anul acesta, pe 1 iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, ne-am propus să reluăm toate activităţile organizate înainte de pandemie”, ne-a spus prof. Gheorghe Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni.

Astfel, pe 28 mai, practicanţii tenisului de câmp din judeţul Suceava cu vârsta de maxim 10 ani vor putea participa la un turneu de tenis de câmp inclus în calendarul „Tenis 10” al  Federaţiei Române de Tenis.

Pe 1 iunie, la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” va avea loc un triplu eveniment dedicat copiilor, realizat în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”. Este vorba despre vernisajul expoziţiei de carte pentru copii „Tolba cu povesti”, a expoziţiei de desene „Vis de copil” a elevilor clasei I B, coordonator prof. Ana Butnaru şi un colaj de abilităţi practice „Micii artizani”, realizat de elevii clasei a  II-a B, coordonator prof. Magdalena Ţugui. La Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” va fi vernisată expoziţia de grafică „Faună marină”, cu lucrări din arhiva muzeului realizate de copii, sub îndrumarea prof. Dan Bartoş.

Pe Aleea Pietonală, în faţa Primăriei (în caz de vreme nefavorabilă în Sala de sport a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”), va avea loc a şasea ediţie a manifestării „1, 2, 3 Fuga după ei”, care include jocurile copilăriei („Şotron”, „Raţele şi vânătorii”, „Coarda”, „Elasticul”, „Moara”, „Ceasul”, „Vânătoarea de comori”), ateliere de pictură, face painting, desene pe asfalt, dans sincron, jocuri cu mingea etc.

După-amiază, la Amfiteatrul din Parcul „Nada Florilor”, vor avea loc a VI-a ediţie a concursului „Ai şi tu talent” şi un spectacol artistic realizat de copii care participă la cercurile artistice de la  Clubul Copiilor Fălticeni, Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” şi cei de la şcolile gimnaziale şi liceele din municipiul Fălticeni.

„Ziua Internaţională a Copilului, 1 Iunie, oferă an de an un prilej de mare bucurie, o întâlnire fericită a celor mari cu cei mici în cadrul unor evenimente inedite, create special pentru cei care vor asigura viitorul acestui municipiu!, a precizat Cătălin Coman.