Situație financiară dificilă la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, unde facturile exorbitante la energia electrică și termică lasă aproape goală vistieria instituției.

Potrivit directorului colegiului, prof. dr. Adrian Puiu, bugetul anual al instituției se cifrează în jurul sumei de 500.000 de lei, biroul de contabilitate estimând că aproximativ 80% din bani

(cca. 400.000 de lei) vor fi direcționați către plata energiei electrice și termice.

Mai mult, în sezonul rece trecut, directorul Puiu își amintește că una dintre facturi a ajuns la 80.000 de lei. 

„Cu banii rămași plătim restul facturilor curente, mentenanță, astfel că nu ne putem permite să mai facem nici un fel de achiziție. Sunt foarte mari cheltuielile la energie termică și electrică, cu toate că avem termostate și încercăm să nu risipim, să mai facem economie.

Noi avem patru corpuri de clădire – corpul central, un altul secundar cu săli de clasă, unul cu laboratoare de informatică și sala de sport. Instituția este racordată la sistemul centralizat al orașului, însă instalațiile sunt destul de vechi, iar pierderile pe măsură.

La finalul anului trecut, ne-am speriat de facturile majorate, am informat și Inspectoratul Școlar Suceava încă de atunci”, a mai completat Adrian Puiu.

La rândul lor, reprezentanții Inspectoratului Școlar au confirmat situația, adăugând că bugetul existent al instituției asigură doar plata utilităților curente (energie electrică, energie termică, apă, canal, servicii salubrizare, internet și mentenanță).

Prin urmare, bugetul nu permite contractarea și achiziționarea niciunui fel de serviciu externalizat (dezinfecție, dezinsecție, deratizare, pază și protecție etc.), a altor bunuri și servicii curente (materiale de curățenie, furnituri de birou, materiale didactice, servicii cu caracter funcțional).

Mai mult, la finele lunii octombrie, la 150 de ani de la înființare, conducerea colegiului rădăuțean vrea să organizeze o serie de festivități pentru a marca acest moment deosebit pentru care încearcă să identifice surse financiare.