Problemele cu privire la căderile de pe versant pe DN 17B, care leagă Vatra Dornei de Broșteni, pe raza localității Holda, la Broșteni, au reapărut, după ploile torențiale din noaptea de marți spre miercuri. Este vorba de zona în care, în vara anului trecut, s-au înregistrat mari căderi de pe versant, de blocuri de piatră de 40-50 de tone, care au dus la închiderea circulației și ulterior la ample lucrări, care au presupus detonarea unor mari blocuri de piatră și apoi efectuarea de lucrări de consolidare și stabilizare.
Bucăți de piatră au trecut prin plasa de protecție și au ajuns în vecinătatea drumului național. Situația este monitorizată la fața locului de către lucrătorii Secției de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc.
Firma Geiger Transilvania a lucrat în a doua parte a anului trecut la stabilizarea versantului. După operațiuni de dinamitare, versantul a fost consolidat, iar alpiniști utilitari au lucrat pe versant și au montat plase de protecție care să oprească eventuale pietre care s-ar mai putea desprinde.
Lucrarea de consolidare a fost încheiată în luna decembrie a anului trecut. Din păcate, iată, la opt luni distanță, au reapărut noi probleme, care, se speră, nu sunt majore.
Comentarii