Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axionița” de la Mănăstirea Hadâmbu va fi prezentă, în perioada 25-26 august 2022, la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din localitatea Dumbrăveni.
Pr. Ștefan Mihalcea a spus că evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și cu acordul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, va debuta joi, 25 august, începând cu ora 17.00, când icoana Maicii Domnului și delegația Mănăstirii Hadâmbu vor fi întâmpinate de un sobor de preoți și diaconi ce o vor purta în procesiune în jurul locașului de cult. După săvârșirea slujbei Acatistului închinat icoanei „Axionița”, începând cu ora 20.00, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu, în biserica parohială.
Programul de vineri, 26 august 2022, va începe la ora 08.00. Credincioșii sunt așteptați să participe la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de preoții cercului pastoral nr. IV al Protopopiatului Suceava I și să se închine la icoana Maicii Domnului „Axionița” care, în cursul aceleiași zile, se va întoarce la Mănăstirea Hadâmbu, după cum a transmis pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților preotul paroh Constantin Chelba.
Comentarii