O ședință extraordinară, în format restrâns, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a avut loc miercuri, 24 august, cu privire la dinamica traficului rutier de mare tonaj desfășurat pe căile de comunicație aflate pe raza administrativ-teritorială a comunei Bălcăuți.

Ședința extraordinară a avut loc după ce un grup de cetățeni din Bălcăuți au blocat drumul, protestând că traficul greu distruge drumul comunal 35 din localitate, ca urmare a devierii traficului greu prin centrul comunei

După izbucnirea războiului din Ucraina, traficul de mărfuri prin Vama Siret a crescut de câteva ori, iar cozile de tiruri se întind pe kilometri.

În urma ședinței la care au participat Alexandru Moldovan, prefectul județului, vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Tofan, subprefecții Cristian Șologon și Florin Sinescu, primarii localităților Siret și Bălcăuți, reprezentanții structurilor MAI, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratului Județean în Construcții și specialiști din cadrul Secției de Drumuri Naționale Suceava și al Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava și urmare a analizelor din teren s-au stabilit trei scenarii posibile de intervenție în vederea descongestionării traficului.

Scenariile depind de numărul de camioane care stau în coadă și vizează evitarea centrului comunei Bălcăuți.

 

Redăm mai jos cele trei variante gândite de polițiștii rutieri și lucrătorii de la drumuri naționale și județene.  

 

 

1.    Coloana formată de vehiculele destinate transportului de mărfuri pe DN2 staționează de la intrarea în orașul Siret până la intersecția DN17A cu DN2 (zona Ratoș), fiind staționate până la 500 camioane:

 

a)      Deplasarea vehiculelor grele pe relația Suceava – P.T.F. Siret se va face dirijat, în coloană pe DN2 Grănicești – Siret – P.T.F. Siret.

b)      Deplasarea vehiculelor grele pe relația P.T.F. Siret – Suceava se va face dirijat, pe DJ209D Siret – Dărmănești – DN2 – Suceava.

c)      Deplasarea vehiculelor grele pe relația Rădăuți – Suceava se va face pe traseul CRD (centura Rădăuți) – DN17A – Dornești – DN2 Ratoș - Grănicești – Suceava.

d)      Deplasarea vehiculelor ușoare se va face nerestricționat.

 

2.      Coloana formată de vehiculele destinate transportului de mărfuri pe DN2 staționează de la intrarea în orașul Siret până la intersecția DN2 cu DJ178B (în comuna Grănicești) - fiind staționate până la 900 camioane:

a)      Deplasarea vehiculelor grele pe relația Suceava – P.T.F. Siret se va face dirijat, în coloană pe DN2 Grănicești – Siret – P.T.F. Siret.

b)      Deplasarea vehiculelor grele pe relația P.T.F. Siret – Suceava se va face dirijat, pe DJ209D Siret – Dărmănești – DN2 – Suceava.

c)      Deplasarea vehiculelor grele pe relația Rădăuți – Suceava se va face pe traseul CRD (centura Rădăuți) – DJ178B (Egger) – Satu Mare – DN2 – Grănicești – Suceava.

d)      Deplasarea vehiculelor ușoare se va face nerestricționat.

 

3.      Coloana formată de vehiculele destinate transportului de mărfuri pe DN2 staționează de la intrarea în orașul Siret până la intersecția DN2 cu DJ209D (în comuna Dărmănești) fiind staționate peste 1000 camioane: :

a)      Deplasarea vehiculelor grele pe relația Suceava – P.T.F. Siret se va face dirijat, în coloană pe DN2 Dărmănești - Grănicești – Siret – P.T.F. Siret.

b)      Deplasarea vehiculelor grele pe relația P.T.F. Siret – Suceava se va face dirijat, pe DJ209D (DJ209D Siret – Dărmănești – DN2 – Suceava).

c)      Deplasarea vehiculelor grele pe relația Rădăuți – Suceava se va face pe traseul CRD (centura Rădăuți) – DJ178C – Frătăuții Vechi – DJ291A - Frătăuții Noi – Siret – DJ209D (DJ209D Siret – Dărmănești – DN2 – Suceava).

d)      Deplasarea vehiculelor ușoare se va face nerestricționat.

 

Aceste variante sunt considerate viabile atâta timp cât nu se va așterne strat de zăpadă, la începutul sezonului rece, când vor trebui adoptate măsuri suplimentare.