Elev sergent Teodora Avram, de la Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, s-a calificat la faza națională a olimpiadei de limba și literatura română, după ce la nivel județean a obținut locul al II-lea.
Cu un palmares bogat în premii și distincții la concursurile și olimpiadele școlare, după cum a spus Francesca Șindilar, purtătoarea de cuvânt a colegiului militar, Teodora face parte din categoria elevilor care își dedică timpul atât studiului, cât și preocupărilor personale.

Teodora iubește să compună poezii, face parte din redacția revistei colegiului, „Mușatinii” și este implicată în activitățile de cenaclu. „Pasiune înfiripată încă din școala gimnazială, limba și literatura română și participarea atât la concursuri, cât și la olimpiade la această disciplină, au reprezentat refugiul și gura de aer proaspăt de care mă bucuram după o zi proastă. Deși visăm să devenim ofițeri cerebrali, cu o gândire rațională, inima de copil ce încă mai bate în trupul de <aproape adulți> trebuie în permanență să pulseze speranța și creativitate, iar participarea la olimpiade, care ne dezvoltă latura artistică, este cea mai satisfăcătoare și îmbucurătoare cale”, susține Teodora Avram. Îndrumată spre performanță de către profesoara Mihaela Pintilei, dascăl cu experiență la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, eleva ștefănistă Teodora Avram a mai urcat o treaptă în drumul spre succes și promite să obțină un rezultat important și la competiția națională.