Sabrina Giulia Macoveiciuc, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, cu un palmares olimpic de invidiat, inclusiv pe plan internațional, se pregătește pentru noi reușite remarcabile.

Calificarea adolescentei la patru olimpiade naționale din acest an - matematică, fizică, chimie și informatică – reprezintă noua filă a unei povești frumoase și pasionante în lumea științifică, ce a început în clasa a V-a, când a devenit membră a echipei de olimpici a liceului.

„Încă de la începuturi, a excelat în domeniile matematicii și informaticii, iar experiența acumulată a fost îmbogățită în clasa a VI-a, când s-a aventurat și în lumea olimpiadelor de fizică. În clasa a VII-a a continuat această călătorie fascinantă cu biologia, iar în clasa a VIII-a a abordat și domeniul chimiei”, povestește Carmen Amorăriței, profesoară de fizică în cadrul colegiului.

Marea ei performanță a venit în clasa a VIII-a, când a reprezentat cu succes Suceava și România la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori din Thailanda, în decembrie 2023. Întreaga sa călătorie în lumea științifică este alimentată de pasiunea sa pentru fizică și pentru științe în general.

„În cei patru ani de când o cunosc, pot afirma cu certitudine că Sabrina este o sursă de bucurie și energie pentru noi, profesorii săi.

Este o piatră prețioasă care strălucește din toate unghiurile, iar cu cât este șlefuită mai mult, cu atât se dezvăluie mai multă frumusețe din interiorul său.

Chiar dacă este motivată de dorința de a fi cea mai bună, Sabrina are o fire jovială și este întotdeauna dornică să își împărtășească cunoștințele cu colegii săi de clasă și de școală, indiferent de vârstă sau nivel de pregătire. Îi doresc ca povestea sa în domeniul științific să devină un exemplu pentru toți și, de ce nu, să fie biografia unei viitoare cercetătoare în domeniul științelor! Succes, draga mea Sabrina!”, a mai completat prof. Carmen Amorăriței.

 

„Un palmares olimpic de invidiat la cei 15 ani ai ei”

La rândul său, Carmen Bocăneț, profesoara sa de limba și literatura română, spune că Sabrina e o adolescentă admirabilă.

„Sabrina este, pentru mine, unică în toată frumusețea ei.

O caracterizează o modestie și un calm de invidiat, o generozitate și o prezență de spirit care cuceresc imediat ce intră în dialog cu tine. Empatică, surâzătoare, cuceritoare prin răspunsurile pe care le oferă la lecții, dornică să-și afirme cunoștințele, deloc de suprafață, din domenii care angajează gândirea analitică și asociativă, raționamentul logic, calculul matematic, atenția și concentrarea în înțelegerea rapidă a sensurilor.

De ce este Sabrina Giulia Macoveiciuc un model pentru cei din generația ei?

Pentru că studiază temeinic la toate materiile școlare, fără excepție, se informează din surse diverse și caută astfel să compare diferitele perspective, muncește cu abnegație, depășindu-și limitele, este dornică să-și cunoască potențialul participând la competiții multiple, citește cu interes pentru a-și dezvolta vocabularul și a exersa gândirea critică”, a mai subliniat prof. Carmen Bocăneț.

Tot ea a mai amintit de participarea Sabrinei, începând cu clasa a V-a, la Olimpiada de Lingvistică „Solomon Marcus”, unde a obținut punctaje mari care au situat-o printre performerii competiției.

De asemenea, Florin Cojocaru, profesorul său de chimie din clasa a VII-a, spune despre elevă că „dacă s-ar fi născut în secolul al XV-lea, l-ar fi eclipsat pe Leonardo da Vinci.

Fire enciclopedică, de un optimism debordant, întotdeauna cu zâmbetul pe buze, fără a da senzația că obosește vreodată, Sabrina ne-a predat tuturor o lecție de tenacitate, modestie și bun-simț”.

 

Dan Popescu: „O prezență for ever și for all în vitrina top-performerilor”

Dan Popescu, directorul Colegiului „Ștefan cel Mare” Suceava și profesorul său de matematică, spune despre Sabrina că e „o prezență for ever și for all în vitrina top-performerilor olimpici ai colegiului.

Chiar dacă este în clasa a IX-a, sunt sigur că și-a construit deja un profil științific remarcabil și din perspectiva unei abordări cu pasiune și inteligență a matematicii elementare”.

Dan Popescu este de părere că perseverența, spontaneitatea, spiritul ei sclipitor i-au adus satisfacții reflectate de multiple distincții naționale și internaționale prezentate mai sus.

„Pentru mine, ora de matematică cu clasa Sabrinei are plusvaloarea euristică asigurată substanțial și de liderul județean al claselor a IX-a la disciplina matematică. Sabrina este un model inspirațional pentru ethosul ștefanist de talia celor care au făurit o tradiție care onorează școala și comunitate sa.

Succes la finala Olimpiada Națională de Matematică, ediția 2024, și, cu anticipație, îți urez carieră academică strălucitoare!”, a conchis directorul unității.