Premiul Special „Dan T. Gürtesch” a fost acordat, miercuri, Alexandrei Zorilă și lui Alexandru Erhan, elevi în clasa a XI-a la Arte plastice, respectiv Muzică, la Colegiul Național de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Cei doi elevi au primit câte 500 de lei, diplome și volumul „Moartea mea, dragostea mea. Poeme de tarabă”, editat postum, cu poezii ale regretatului și talentatului jurnalist sucevean Dan T. Gürtesch. Ambii elevi sunt laureați ai mai multor concursuri naționale și internaționale, ei fiind selectați de conducerea liceului pentru premiere.
Evenimentul a avut loc la colegiu, în prezența directorului Alexandra Bejinaru și a directorului adjunct Elena Istrati. Premiile au fost înmânate de jurnaliștii Sandrinio Neagu și Neculai Roșca, banii provenind din vânzarea cărții în a cărei editare au fost implicați cei doi ziariști. Astfel, au contribuit la cadoul de Crăciun pentru cei doi elevi talentați toți cei care au cumpărat volumul de poezii, lansat luna trecută la Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” Suceava, la 40 de zile de la moartea prematură a lui Dan.
La premiul acordat în memoria colegului nostru plecat prematur la cele veșnice, Neculai Roșca a adăugat și cele două volume ale sale, „Consemnat” și ”Lapte și miere”, acordate cu autograf nu doar elevilor, ci celor două directoare ale Colegiului de Artă.
Poetul şi jurnalistul Dan T. Gürtesch a murit în noaptea de 1 spre 2 octombrie, la numai 49 de ani. În semn de respect și apreciere pentru talentul său, un grup de jurnalişti şi prieteni au editat volumul „Moartea mea, dragostea mea. Poeme de tarabă”, care cuprinde poemele publicate de Dan în urmă cu mai bine de 10 ani, puțin cunoscute de publicul larg.
Despre Dan T. Gürtesch, Neculai Roșca a spus că „era total insubordonabil şi un spirit perfect liber, o libertate pe care şi-a asumat-o, cu toate consecințele”, iar Sandrinio Neagu apreciază că a avut un „talent uriaş”, nevalorificat, din păcate, aşa cum ar fi trebuit.
Comentarii