Șoferii aflați în trafic în cursul serii de vineri, pe drumul județean care leagă localitatea Costâna de Părhăuți, s-au trezit cu o semnalizare bizară, făcută din balize dispuse de-a curmezișul drumului. Mai multe autoturisme s-au oprit în fața obstacolului ridicat, șoferii ne înțelegând ce se întâmplă. În afara celor 5 balize de semnalizare, în mijlocul drumului trona și un semn de circulație care indica drum cu prioritate pe un singur sens. Pe o adresă a unei rețele de socializare cineva a apucat să scrie în jurul orei 22.00:”Bună seara colegi care treceți prin Costâna spre Părhăuți, aveți grijă că niște inconștienți blochează drumul!”, cei ajunși în fața obstacolului dându-și seama că au de a face cu o glumă de prost gust. Obstacolele au fost îndepărtate și oamenii și-au văzut de drum.

Luând contact cu Cristi Crețu, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, acesta a declarat pentru Monitorul de Suceava: ”Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Suceava nu are nici un fel de lucrări în zonă. A făcut cineva o glumă proastă, o glumă extrem de proastă. Balizele sunt în zonă, iar cineva le-a luat de pe margine și le-a pus în drum. Am trimis la fața locului o echipă de intervenție de la Direcția de Drumuri Județene pentru a pune lucrurile în ordine.”

Polițiștii încearcă acum să dea de urmele autorilor, care în mod periculos au blocat drumul județean, verificând dacă în zonă sunt camere de supraveghere care ar fi putut surprinde imagini cu autorii și audiază posibili martori care au văzut ce s-a întâmplat.