Biroul Teritorial Suceava al instituției Avocatul Poporului va relua activitatea de acordare a audiențelor începând cu data de 2 iunie 2021. Audiențele se vor susține la sediul din municipiul Suceava, str. Petru Rareș, nr. I5 (în incinta Camerei de Conturi Suceava). Audiențele se vor susține în zilele de luni și miercuri în intervalul orar 1000 – 1400, respectiv marți și joi în intervalul orar 1200 – 1600.
”Recomandăm persoanelor interesate să solicite telefonic o programare prealabilă, iar la momentul acordării audienței să prezinte în scris o petiție din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum și documente justificative, în copie. Facem precizarea că scopul instituției Avocatul Poporului îl constituie apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice, sprijinul în soluționarea petițiilor fiind acordat cetățenilor în mod gratuit”, a arătat Ioan Tudor, consilier coordonator Biroul Teritorial Suceava al instituției Avocatul Poporului.
Nu fac obiectul activității instituției Avocatul Poporului actele autorității judecătorești (dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, hotărâri pronunțate în dosare), actele emise de Camera Deputaților, de Senat sau de Parlament, precum și actele și faptele deputaților și senatorilor, ale Președintelui României, ale Curții Constituționale, ale președintelui Consiliului Consultativ, precum și ale Guvernului, cu excepția legilor și a ordonanțelor.
Pentru asigurarea accesului în incinta Biroului Teritorial Suceava, persoanele care solicită audiență trebuie să respecte formalitățile prevăzute de Ordinul nr. 874/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, cu modificările și completările ulterioare: purtarea măștii de protecție, triaj epidemiologic, dezinfectarea obligatorie a mâinilor.
În cazul în care persoanele refuză respectarea măsurilor prevăzute de Ordinul nr. 874/2020, cu modificările și completările ulterioare, nu vor avea acces în incinta Biroului Teritorial Suceava al instituției Avocatul Poporului.
Persoanele care nu se pot deplasa la sediul Biroului Teritorial Suceava pot suna la numărul de telefon/fax: 0230-520.622, pot trimite datele prin e-mail:avpsuceava@ayp.ro, sau pot trimite petiții prin poștă, pe adresa municipiul Suceava, str. Petru Rareș, nr. I5, jud. Suceava, cod poștal 720008.
Comentarii