Gruparea CSU din Suceava, singura formație de club din județ care activează într-un eșalon de elită al sportului românesc, a pierdut marți seară, cu scorul de 30-24, confruntarea cu CSA Steaua București, din cadrul optimilor de finală ale Cupei României „Fan Courier”. Sucevenii au făcut o primă repriză foarte bună, au avut și patru goluri avantaj pe tabela de marcaj și au intrat la cabine conducând cu scorul de 15-13.

În mitanul secund însă lucrurile nu au mai mers la fel de bine pentru „universitari”, care au fost dominați de o echipă a Stelei ieșită din letargie. „Militarii” au trecut rapid la conducerea meciului, iar ecartul lor s-a mărit constant, până la 30-24, scor final.

„Am făcut o primă repriză extraordinară, însă problemele au apărut în partea a doua. Portarul lor a făcut minuni, fiind desemnat omul meciului, în timp ce noi am ratat nu doar lovituri de la 7 metri, ci și cu poarta goală. E greu să bați Steaua așa. Dacă am fi reușit să ne păstrăm nivelul ridicat de joc din prima repriză pe toată durata disputei, atunci am fi avut șansa noastră. Am luptat, am dorit să ne calificăm mai departe, dar din păcate atât s-a putut astăzi”, a declarat antrenorul principal, Adrian Chiruț.

La finalul partidei, Alexandru Popia, căpitanul echipei sucevene, și-a expus și el punctul de vedere referitor la partida cu Steaua: „În repriza întâi ne-a mers jocul foarte bine, în condițiile în care atât apărarea cât și atacul au mers așa cum trebuie. Din păcate, în partea a doua a meciului n-am mai reușit să ne ridicăm la același nivel. Au apărut greșelile neforțate, iar apărarea a început să se clatine. E dificil să ai pretenții în fața unei echipe ca Steaua când comiți atâtea greșeli. Au jucători cu mare experiență, care ne-au taxat fiecare eroare”.

CSU din Suceava a evoluat în alcătuirea: Makaria, Grigoraș – Popia (6 goluri), Balasz (5), Sadovyi (3), Juverdianu (3), Furak (2), Lupu (2), Manjic (2), Loic (1), Mihalcea, Petrov, Oancea, Dascălu, Stanciuc, Anton.