Doar trei suceveni au fost confirmați, joi, cu SARS-CoV-2, din 1.221 de persoane testate. Totodată, nu s-a înregistrat nici o persoană reconfirmată pozitiv la retestare. Incidența în județ este de 0,20 la mie.

Numărul de cazuri noi a scăzut foarte mult și la nivel național, la fel și numărul de decese. Astfel, din 20.816 persoane RT-PCR și 10.334 cu teste rapide antigenice au fost înregistrate 307 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV-2.

Joi au fost raportate 39 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, toate decesele înregistrate fiind ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 2.841. Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.