Profesorul de informatică Bogdan Dumitriu, de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, este unul dintre donatorii de sânge statornici din județul Suceava. Profesorul a devenit un exemplu pentru elevii săi, care după ce au atins vârsta majoratului au început să-l însoțească la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină (CJTS) Suceava, în această acțiune de salvare de vieți. Miercuri, 26 mai a.c., Bogdan Dumitriu a mers la CJTS pentru a treia oară în acest an școlar. A mai fost în noiembrie 2020 și februarie 2021. Nici de data aceasta nu a fost singur, ci însoțit de 12 elevi de clasa a XII-a. „Doar 11 am reușit să donăm. Doi elevi nu au putut să doneze, unul pentru că nu au trecut suficiente zile de la vaccinarea împotriva Covid și celălalt din cauza unei afecțiuni pasagere. Cinci dintre elevi, aflați la prima donare, s-au alăturat campaniei noastre încurajați de acțiunile precedente ale colegilor din altă clasă. Deci puterea exemplului funcționează!”, a spus cu satisfacție profesorul Dumitriu. Acesta a subliniat că doi dintre tineri, Sergiu-Alex Grigoraș și Vasile Șerban, au donat sânge la toate cele trei acțiuni de donare, iar alți doi au vrut de asemenea să realizeze „tripleta”, dar au fost eligibili doar de două ori.

„Până acum am atras elevii în campanii de donare la care donam și eu, însă numărul elevilor doritori este în continuă creștere. Acești copii curajoși și frumoși sunt o resursă minunată pentru societate, din toate punctele de vedere. De la începutul anului școlar viitor, intenționez să planific mai multe deplasări la Centrul de Transfuzii, cu tinerii noștrii eroi, care salvează vieți”, a mai spus profesorul Bogdan Dumitriu.