O casă din satul Sălăgeni, comuna Dumbrăveni, a fost distrusă în partea superioară de un incendiu pus intenționat, după cum am anunțat deja în Monitorul de Suceava. Șochează faptul că autor este chiar unul din membri familiei. Daniel Eminovici, în vârstă de 33 de ani, este un individ problemă, având la activ condamnări pentru tâlhărie și viol, și fiind eliberat condiționat, în perioada de încercare.
Alarma de incendiu s-a dat vineri după-amiază. La sosirea pompierilor militari ardeau generalizat acoperișul și camera de la etajul locuinței, cu pericol de propagare la o anexă gospodărească și la o altă casă. În urma incendiului au ars acoperișul locuinței construit din lemn și acoperit cu tablă pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice și alte bunuri din interior. Practic, partea superioară a casei a fost distrusă.
Polițiștii de la Salcea ajunși la fața locului aveau să afle cine a dat foc la casă chiar de la autor. Tânărul de 33 de ani le-a spus că a fost lovit de tatăl său și de nervi a dat foc la locuință. Daniel Eminovici a fost ridicat de polițiști, audiat și reținut în arest, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru comiterea infracțiunii de distrugere. Având în vedere faptul că este recidivist eliberat condiționat, Eminovici a fost dus în fața instanței, care a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele său.
Bărbatul de 33 de ani a fost condamnat pentru tâlhărie, după ce l-a atacat și deposedat de bunuri pe un bărbat în casa căruia intrase în „calitate” de zugrav.
Mai în trecut, în 2009, același Eminovici, pe atunci în vârstă de 21 de ani, a comis un viol asupra unei bătrâne de 82 de ani. Victima a povestit că în timp ce dormea s-a trezit în pat cu un tânăr necunoscut care a ameninţat-o cu moartea, după care a violat-o şi i-a furat 200 de lei. În 2015, după tâlhărie, tânărul a fost condamnat la 4 ani de închisoare
Comentarii