O femeie din satul Arghira, comuna Preutești, și-a aflat joi pedeapsa finală pe care o are de executat după ce și-a omorât soțul în Sâmbăta Mare de dinaintea Paștelui. Elena Balan are de executat o condamnare de 8 ani, sentință stabilită de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava. Trebuie spus că pedeapsa a fost micșorată cu doi ani, Tribunalul Suceava stabilindu-i inițial o pedeapsă de 10 ani. Între Dănuț Balan și Elena Balan a avut loc o serie de discuții contradictorii pe fondul consumului de alcool. Înfuriată, la un moment dat femeia a pus mâna pe un cuțit și l-a lovit în zona pieptului pe soț. Inițial, femeia a inventat o poveste și a spus că a plecat să cumpere niște grâu, iar când a revenit acasă și-a găsit soțul întins pe pat. Când a verificat, a constatat că acesta era mort. Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că Dănuț Balan avea o plagă înjunghiată în zona pieptului, în aceeași cameră fiind găsită și arma crimei. În dimineața zilei de 2 mai, legiștii au stabilit că moartea a fost violentă.
Dănuț Balan a murit din cauza insuficienței cardio-respiratorii acute consecutive hemopericardului secundar unei plăgi înțepat-tăiate cardio-pericardice ce s-a putut produce prin lovire cu un corp înțepător-tăietor. La acea vreme, Elena Balan, de 53 de ani, a fost arestată preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, pentru comiterea infracțiunii de „violență în familie” raportată la infracțiunea de „omor”.
Comentarii