Trei motociclete care figurau ca furate în Italia au fost găsite în cursul zilei de marți într-un microbuz cu numere de Ucraina care staționa într-o parcare din orașul Siret. Este vorba de două motociclete marca BMW care erau dezmembrate și o motocicletă marca KTM. Motocicletele erau ascunse într-un spațiu special amenajat, iar valoarea totală a acestora este de aproximativ 250.000 de lei.
În interiorul aceluiași microbuz au mai fost descoperite o cutie de transmisie și un motor de la un autoturism Mercedes, ambele în valoare de 55.000 de lei, care figurează, de asemenea, furate din Italia. De asemenea, s-a stabilit că documentele microbuzului sunt furate din Lituania. Acțiunea de control în urma căreia au fost descoperite aceste bunuri a fost organizată de polițiștii de frontieră din Suceava și Siret, care au indisponibilizat motocicletele și celelalte piese furate, precum și microbuzul marca VW Crafter.
Doi bărbați care erau cu acest microbuz, unul cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 59 de ani, și un cetățean ucrainean, de 35 de ani, sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de tăinuire.
Comentarii