Pompierii au intervenit, joi dimineață, la un incendiu anunțat la Pojorâta, la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din localitate. Din fericire, nu a fost vorba de corpul principal, ci de o anexă care a luat foc.

Incendiul a fost anunțat la 9.30.

La fața locului s-au deplasat militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pojorâta, cu trei autospeciale de stingere.

Primul echipaj a găsit un incendiu care se manifesta la o anexă ce aparține Centrului de Recuperare de la Pojorâta. De la anexă, flăcările s-au propagat și la un foișor de pe o proprietate învecinată.

Focul a fost lichidat în totalitate până la ora 11.40.

Au ars anexa centrului de recuperare, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, și materialele depozitate în aceasta. Pe proprietatea învecinată a ars acoperiș foișorului și un perete al construcției pe aproximativ 80 de metri pătrați. De asemenea, s-au degradat restul clădirii și bunuri din interiorul acesteia.

Primele cercetări ale pompierilor arată că incendiul a izbucnit din cauza fumatului în locuri nepermise.

”Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o clădire administrativă (corp de magazii), ce aparține centrului, și casa de locuit a proprietății învecinate”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.