Un adolescent de numai 15 ani a murit, iar un altul de 17 ani a ajuns la spital în stare gravă după un accident care a avut loc miercuri seară la Botoșana. Cei doi tineri se aflau pe o motocicletă marca Honda, iar polițiștii trebuie să stabilească cine o conducea. Alexandru Moroșanu, un bărbat de 31 de ani, din Fălticeni se afla la volanul unei autoutilitare marca Renault. Mașina venea pe drumul comunal 19, dinspre Poieni Solca, iar în centrul satului Botoșana a virat pe DJ 178E. Pentru că nu s-a asigurat corespunzător a lovit motocicleta cu care circulai cei doi adolescenți. Unul din ei, Iliuță A., din Pârteștii de Jos, a murit pe loc. Celălalt adolescent, Ionel Cristinel Ț., tot din Pârteștii de Jos, a suferit leziuni serioase. Acesta a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul, respectiv „contuzionat prin accident rutier, contuzie coloana cervicală, contuzie toraco-abdominală, contuzie pumn drept posibil fractură”. Acesta le-a spus polițiștilor că motocicleta îi aparține și i-a încredințat-o prietenului său pentru a o conduce. Oamenii legii nu au însă nici o certitudine că motocicleta era condusă de adolescentul care a murit, așa încât continuă verificările. Cert este că tânărul care a supraviețuit și șoferul care a provocat tragedia au fost testați cu aparatul etilotest și s-a constatat că nici unul din ei nu consumase băuturi alcoolice. Dosarul penal deschis de polițiști vizează mai multe infracţiuni, respectiv „ucidere din culpă”, „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere.”
Comentarii