Un grup de elevi de la Școala Gimnazială Valea Moldovei a protestat marți în fața școlii împotriva învățământului online. Ei și-au exprimat nemulțumirea față de cursurile în fața unui ecran, solicitând revenirea la învățământul față în față. Elevii au fost însoțiți și de câțiva părinți nemulțumiți de faptul că nu pot să-și trimită copiii la școală. Elevii au strigat „Vrem la școală”, „Vrem în bănci, nu vrem online”, mesaje care se regăseau și pe pancartele pe care le țineau în mâini. Protestatarii, 30 de copii, 32 de părinți şi 7 profesori, au mai transmis și următorul mesaj: „Lăsați cadrele didactice în pace”, comentând că nu este corect să se facă două tabere: profesori vaccinați, profesori nevaccinați.

Rata de vaccinare în rândul angajaților de la Școala Gimnazială Valea Moldovei nu atinge pragul de 60%, astfel că în această unitate de învățământ se face învățământ online. Inspectorul școlar teritorial al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, prof. Lucian Dimitriu, a ajuns marți la Valea Moldovei și a luat „pulsul acțiunii”, transmițând conducerii IȘJ nemulțumirile celor adunați în stradă, în primul rând nemulțumirea copiilor nevoiți să facă școală online.

Inspectorul școlar prof. Lucian Dimitriu a declarat: „Este dreptul dumnealor să protesteze, mai ales că aveau autorizație. Dar mă întreb: de ce au fost folosiți copiii în timpul programului școlar, afară, în frig, iar cadrele didactice prezente nu cumva puteau protesta după terminarea orelor, respectiv de la ora 14.00? Sau poate nu aveau ore în acel interval acei profesori?! Sunt de acord că trecem cu toții printr-o perioadă grea. Susțin școala cu prezenţă fizică, dar în cadru legal. Am informat Inspectoratul Școlar Suceava despre acest protest, instituția urmând să transmită revendicările părinților și ale copiilor din Valea Moldovei către minister.”