Un eveniment cultural de excepție a avut loc marți, 24 mai, în Aula Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, unde elevi, studenți, profesori, actori s-au întâlnit cu scriitorul, dramaturgul, jurnalistul Matei Vișniec.

Sub genericul „Împrospătarea memoriei”, moderatorul acțiunii, profesorul Gheorghe Cîrstian, împreună cu elevii Magda Butnaru și Emilian Marcan, au fost în dialog cu scriitorul Matei Vișniec și regizorul Petru Hadârcă.

Înaintea evenimentului propriu-zis, Matei Vișniec și Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din  Chişinău,s-au cunoscut și au purtat un dialog cu prof. Ica Manas, de la Case Western Reserve University din Cleveland, Ohio, care a instituit Premiul „Profesor Frieda Vigder”, în amintirea mătuşii sale Frieda Vigder, apreciată profesoară de chimie a colegiului sucevean şi directoare între anii 1957 și 1963.

Premiul „Profesor Frieda Vigder” se acordă la sfârșitul fiecărui an școlar unui absolvent al Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava pentru rezultate foarte bune la învățătură, câştigătorul fiind selectat de Ica Manas pe baza recomandărilor trimise de profesorii diriginți.

·        Matei Vișniec, cel mai cunoscut şi mai jucat autor dramatic român

La întâlnirea programată cu Matei Vișniec, a participat și omul de teatru Petru Hadârcă, invitat al lui Matei Vișniec. Au fost prezenți și Angela Zarojanu, managerul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, dar și actori ai teatrului municipal sucevean, liceeni, studenți și profesori.

În deschiderea evenimentului, a vorbit directoarea  Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, prof. Daniela Dungeanu, care i-a oferit apoi microfonul managerului teatrului sucevean Angela Zarojanu. În continuarea acțiunii culturale, profesorul Gheorghe Cîrstian a purtat, împreună cu elevii din clasa a X-a Magda Butnaru și Emilian Marciuc, un dialog cu Matei Vișniec și invitatul său, regizorul Petru Hadârcă.

Moderatorul acțiunii le-a reamintit tuturor celor prezenți că după 3 ani (2 ani de pandemie și 3 luni de război), „ne revedem, la o nouă întâlnire cu Matei Vişniec: cu inima deschisă și cu memoria vie. Festivalul internațional <Zilele Teatrului Matei Vișniec>, admirabilă manifestare culturală, ne prilejuiește revederea cu Matei Vișniec. Prezenţa lui Matei Vişniec aici este, de fiecare dată, un mare cadou oferit Colegiului Naţional <Petru Rareş>. Vă mulţumim, Matei Vișniec!”.

Profesorul Gheorghe Cîrstian spune că Festivalul se desfășoară sub genericul „Împrospătarea memoriei”, o sintagmă cu semnificații multiple, deschizătoare ea însăși de perspective atât de diverse: individuale și colective, culturale și sociale, filosofice și ideologice. „Sintagma generică a Festivalului îi aparține lui Matei Vișniec. Cel mai cunoscut şi mai jucat autor dramatic român, poet talentat, prozator de anvergură, eseist şi jurnalist de excepţie. A scris câteva zeci de cărţi, cărţi minunate, cărţi citite, cărţi admirate. Toate aceste cărți, indiferent de specificul lor, sunt depozitare ele însele ale unei memorii individuale remarcabile, amintind de geometria fractalică. Mnemosyne, zeița memoriei (și a limbii), este adesea descrisă ținând în mână, chiar așa, o lampă a cunoașterii. Scriitorul luminează deopotrivă trecutul și viitorul”, a spus moderatorul evenimentului. Punctul de plecare al discuției a fost volumul „Un secol de ceață”, publicat la finele anului trecut de Editura Polirom.

·        Întrebări

Eleva Magda Butnaru l-a întrebat pe scriitorul Matei Vişniec: „Am citit un fragment din volumul <Un secol de ceață>. Supratema volumului este memoria. Laitmotive sunt ceața și votca. În cuprinsul cărții, expuneți pe larg o perioadă dificilă din istoria umanității, care merită cunoscută, deci amintită. Este vorba despre perioada regimurilor totalitare (de tristă amintire) instaurate în secolul al XX-lea și despre consecințele îngrozitoare ale măsurilor luate de dictatori și complicii lor. Este supusă atenției problema colectivizării în statele comuniste, dezumanizarea generată de frica obsesivă, dar și crearea unui cetățean obedient și implicit practicarea cultului personalității. Aș dori să vă întreb, dacă îmi permiteți, de ce ați ales acest titlu provocator, generator el însuși de întrebări, de ce <Un secol de ceață>?”. Tot Magda l-a întrebat pe Matei Vișniec: „Aveți o extraordinară memorie a locurilor și a oamenilor din tinerețea dumneavoastră din România, din Rădăuți. În carte întâlnim pasaje detaliate, dedicate senzațiilor pe care le experimentați când vă întoarceți în casa din România. Afirmați, spre exemplu, că această casă este <o casă totalitară>, capabilă să vă țină prizonier, desigur, într-o variantă afectivă, ca urmare a atașamentului pe care îl aveți față de ea. V-ați pus vreodată în plan să vă întoarceți definitiv acasă, în casa din România?”.

La rândul său, elevul Emilian Marcan a intrat în dialog cu Matei Vișniec, astfel: „O lume întreagă a fost marcată de sistemul de gândire comunist, care din păcate se perpetuează sub ochii noștri, cu o violență renăscută. În cartea dumneavoastră faceți referire la acest tip de gândire într-un mod insolit: nu prin intermediul înalților funcționari ai regimului, ci din perspectiva unui tablou al lui Stalin și a unui pacient la psihiatrie. De ce ați optat pentru această manieră: este gândirea totalitară o formă de alienare de o gravitate extremă?”, pentru ca tot Emil, la întâlnirea din Aula Colegiului „Petru Rareș” să-l întrebe pe dramaturg: „Dragă domnule Matei Vișniec, trăiți constant între două lumi diferite, între două culturi, fiecare cu memoria ei.  Există, după părerea dumneavoastră, zone de intersecție între ele, e mai aproape astăzi Estul de Vestul visat?”.

 „Nu uitați, libertatea se descoperă prin cultură!”

Atât Matei Vişniec, cât și Petru Hadârcă, invitatul său, au răspuns cu generozitate și căldură întrebărilor, vorbind despre relația dintre libertate și memorie, despre necesitatea neuitării, despre dimensiunea morală a existenței, despre rostul și rolul literaturii, al cititului, despre spiritul critic, despre refuzul răului de orice fel, despre dușmanii perfizi ai lumii de azi (manipularea media, tehnologia, alienarea), despre importanța deschiderii către alteritate, despre rolul teatrului și al întâlnirilor culturale, despre importanța călătoriilor în lume, dar și a întoarcerii acasă etc.

Dintre mesajele transmise de Matei Vișniec, câteva au atras atenția, mesaje simțite de toți participanții: „Dacă plecați, sunteți datori să știți și cum vă veți întoarce, de fapt sensul plecării este întoarcerea. Chiar de departe, sunteți datori pentru a veghea la democrația din România și trebuie să vă gândiți ce faceți pentru țara în care vă aveți rădăcinile”; „Omul devine cu adevărat liber atunci când știe să gândească cu capul lui. Veți spune că acum este libertate. Există însă lucruri care vă influențează cu sau fără voia voastră, care vă fură timpul și vă sugerează cum să vă exprimați, cum să simțiți. Aceste lucruri aparțin societății de consum în care trăiți și trăim, în care filmele, muzica, arta, preluate fiecare din făgașul lor se contopesc cu ceea ce trebuie să placă la toată lumea pentru că așa spune moda. Dacă citim o carte, ni se pare laborios, dar câte ore consumăm pentru lucruri facile, care ne dau satisfacție de moment?”; „Nu uitați, libertatea se descoperă prin cultură!”.

La finalul întâlnirii, Matei Vișniec a acordat autografe și s-a întreținut cu liceenii și profesorii lor. Dramaturgul a scris în cartea de onoare a colegiului: „Las un gând de prețuire pentru elevii și profesorii Colegiului Național <Petru Rareș> din Suceava”.