Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că miercuri a luat din nou legătura cu guvernatorul regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, cu privire la traficul în vămile Siret și Vicovu de Sus. Gheorghe Flutur a arătat că la intrare în Vama Siret, pe partea română, coloana ajunge la 800 de tiruri care așteaptă. Flutur a precizat că vama română și Poliția de Frontieră și-au intensificat eforturile reușind să proceseze 560 tiruri în 24 de ore la ieșirea din România spre Ucraina, cu mult peste ce reușeau zilele trecute, când erau procesate circa 400 de tiruri pe zi, în timp ce la intrarea în România se procesează 380 de tiruri în același interval.
El a mai spus că prin Vama Vicovu de Sus au ieșit din România circa 70 de camioane și au intrat peste 120. „Coloana în România pentru Vama Siret ajunge la circa 25 km, cu anumite întreruperi pe zona intravilană a localităților. Și sunt echipaje de poliție care lucrează pentru dirijarea traficului și se procedează la organizarea de convoaie de 30-40 de cisterne cu combustibil care sunt escortate direct în vamă, deoarece pentru acestea procedura durează mai puțin. Dacă în Vama Siret situația este cea prezentată, vedem că la Punctul de Trecere a Frontierei cu Ucraina Halmeu, din județul Satu Mare, sunt 3-4 tiruri”, a afirmat președintele CJ Suceava.
El a mai adăugat că majoritatea mijloacelor de transport care sunt în coloană spre Vama Siret sunt cu alimente și combustibil. Gheorghe Flutur a subliniat că deși partea română și-a intensificat mult eforturile, coloana de tiruri nu scade, șoferii evitând zona montană din Transcarpatia, cu punctele de trecere de la Satu Mare și Sighetu Marmației, alegând în mare parte Vama Siret.
„Din ceea ce spun specialiștii din vămi, acest vârf de trafic se va reduce după 27 decembrie. Am solicitat din nou astăzi parții ucrainene să mărească ritmul de procesare a tirurilor pentru a scurta timpii de așteptare în vamă”, a transmis Flutur. El a mai declarat că i-a cerut și prefectului de Suceava să solicite Ministerului Finanțelor și celui al Transporturilor și Infrastructurii să ia toate măsurile ce depind de aceste ministere pentru fluidizarea traficului și pentru asigurarea confortului populației din zonă.
Comentarii