Cazul unui sucevean găsit și încarcerat la mai bine de 20 de ani după ce ar fi comis o tentativă de omor, faptă pentru care a fost condamnat definitiv, a luat o turnură surprinzătoare. Suceveanul condamnat a reușit să obțină redeschiderea procesului penal și a fost pus de îndată în libertate, prin decizia definitivă de acum câteva zile a Curții de Apel Suceava.
Dorel Țigănescu, din Horodnic de Jos, a scăpat așadar cel puțin deocamdată din pușcărie, având impusă de judecători doar măsura controlului judiciar, cu interdicție de a părăsi județul Suceava și alte obligații de respectat.
Dosarul tentativei de omor din 1999 se va rejudeca la Tribunalul Suceava, de la faza de cameră preliminară.
Dorel Țigănescu a fost reprezentat în instanță de Cabinetul de Avocat Iliescu Alexandru Elvir, care a reușit să convingă judecătorii că acesta nu a avut un proces echitabil, în sensul că nu s-a putut apăra.
· S-a ascuns mai bine de 20 de ani sub identitate falsă
Anul trecut, în luna octombrie, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, în colaborare cu specialiști de la Biroul Național Interpol, reușeau să rezolve un caz de urmărit general care le rămăsese nerezolvat de foarte multă vreme, aproape pierdut în negura vremii.
Dorel Țigănescu a ajuns după gratii, în penitenciar, la finele lunii octombrie a anului 2022, pentru o faptă de mare violență comisă tocmai în 1999. Cazul poate fi un veritabil scenariu de film. Suceveanul a plecat din țară înainte de a fi condamnat pentru tentativă de omor și nu s-a mai știut nimic de el. La un moment dat s-au adunat date că se află de 20 de ani în Anglia, sub identitate falsă.
· Tânăr cu organele perforate la discoteca organizată în căminul cultural
În 1999, Dorel Țigănescu se afla acasă, la Horodnic de Jos, unde a participat la o discotecă ce a avut loc la căminul cultural.
Pe timp de noapte, mai mulți tineri au fost implicați într-o altercație. Din ancheta de la acea vreme s-a stabilit că Dorel Țigănescu i-a aplicat unui alt tânăr, S.S., din Sucevița, o lovitură de cuțit în zona abdominală. Victima a fost înjunghiată grav, suferind perforație de organe și având viața pusă în primejdie. Fapta a fost încadrată la tentativă de omor, în urma anchetei judiciariștilor de atunci și a unui procuror criminalist.
În iulie 2003, Dorel Țigănescu a fost condamnat definitiv de Tribunalul Suceava la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. După emiterea mandatului, condamnatul nu a fost însă de găsit. La vremea respectivă acesta a fost dat în urmărire. Ani în șir, fotografia cu chipul de copil al condamnatului a fost afișată pe site-ul Poliției Române, la secțiunea Urmăriți. S-au așteptat informații despre unde se află acesta, mulți ani fără nici un rezultat.
· Până la un punct și-a șters trecutul cu succes
La un moment dat, judiciariștii suceveni au avut date că tânărul a ajuns în Anglia, unde, cu ajutorul unei false identități, și-a întemeiat o familie și a legat noi relații de prietenie, ștergându-și practic trecutul cu succes.
După ce s-au adunat date, Dorel Țigănesu a fost arestat provizoriu de autoritățile britanice și apoi extrădat și închis într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei.
De menționat că această rejudecare nu înseamnă că suceveanul a fost declarat nevinovat, ci că va fi judecat din nou pentru a se putea apăra.
Suceveanul își susține nevinovăția și spune că nu el a aplicat acele lovituri care îi puteau fi fatale celui înjunghiat.
Încă de acum zece ani de zile, Dorel Țigănescu era printre cei mai vechi urmăriți general din Suceava.
În anul 2014, în articolul ”Suceveni condamnaţi de mai bine de zece ani pentru fapte grave nu şi-au ispăşit nici până azi pedepsele”, Dorel Țigănescu era al treilea urmărit general ca vechime, ca număr de ani de când era căutat, despre care nu se mai știa nimic.
La vremea respectivă, despre Ţigănescu nu existau nici un fel de informații certe, doar că ”și-a pierdut urma” probabil în străinătate.
Comentarii