Duminică seara, în ultima zi a festivalului internațional de teatru, în zona centrală a municipiului Suceava vor fi impuse restricții de circulație pe cinci străzi, pentru desfășurarea unui spectacol cu dansuri și foc, în aer liber.
Festivalul Internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec” 2023 se încheie duminică, 28 mai, cu două evenimente deosebite - spectacolul de teatru „La Academie” și spectacolul cu foc „Șolomanța”.
Spectacolul de teatru și dans cu foc, pe teme din mitologia românească „Șolomanța” va avea loc în sensul giratoriu din fața teatrului începând cu ora 21:00.
La eveniment sunt așteptați toți sucevenii, intrarea fiind liberă.
Pentru buna desfășurare a spectacolului circulația auto va fi restricționată duminică, 28 mai, pentru 1 oră și 30 de minute.
Instituirea restricțiilor de circulație în sensul giratoriu din fața teatrului, la data de 28 mai 2023, în intervalul orar 20:30-22:00 se va face prin interzicerea traficului auto prin giratoriu, respectiv străzile Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, Dragoș Vodă și Vasile Alecsandri.
Variantele ocolitoare sunt:
- str. Meseriașilor și str. Ciprian Porumbescu de la intersecția cu str. Nicolae Bălcescu;
- str. Ciprian Porumbescu și str. 6 Noiembrie de la intersecția cu str. Mihai Viteazul;
- str. Mărăști și str. Veronica Micle de la intersecția cu str. Mihai Eminescu;
- str. I.G. Sbiera și str. Dobrogeanu Gherea de la intersecția cu str. Dragoș Vodă;
- str. Curtea Domnească și str. Armenească de la intersecția cu str. Vasile Alecsandri.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat conducătorilor auto și le mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis organizatorii festivalului.
Comentarii