În prima zi a Concursului Național de Literatură Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția I, miercuri, 24 mai 2023, a avut loc, în Sala-muzeu a Bisericii „In Memoriam” Suceava,conferința „Resurecția poeziei religioase”, susținută de prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, critic literar, și lansarea volumului „Față către față. Poeme alese (1992-2019)", semnată de preotul-poet Ioan Pintea. Evenimentul este organizat de Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, Fundația „In Memoriam” Suceava și Casa de Poezie „Light of ink” Suceava.
La acțiunea culturală au participat juriul concursului, laureații și iubitori de poezie suceveni. Moderator: prof. Vlad Sibechi, poet. Participanții au vizitat miercuri și Mănăstirea Dragomirna.
Profesoara Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina Religie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, susține că „<o conferință susținută de prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, critic literar critic literar, eseist, filolog, membru al Uniunii Scriitorilor din România, profesor universitar și prorector al Universității <Ștefan cel Mare> din Suceava, e de fiecare dată un regal. Te-așezi cuminte, cât mai aproape de primul rând, ca nu cumva să scapi din esență vreun cuvânt, și-nainte-ți s-așază rafturi întregi de biblioteci, răsfirate de scriitor într-o hermeneutică subtilă, articulată exigent, cu măsură în ton şi aprecieri, atent rafinată cu nuanţele insesizabile ale textului şi prin arhitectura de ansamblu a operei. Întocmai s-a dovedit a fi și conferința <Resurecția poeziei religioase>”. În a doua parte a evenimentului, a avut loc lansarea volumului „Față către față” de Ioan Pintea, preot, director al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, redactor-șef al revistei „Mișcarea literară”, membru al Uniunii Scriitorilor din România. „S-au nestăvilit, în răstimpul acesta așezat sub semnul metaforei ce dă Viață, nume de scriitori, titluri de cărți și de poezii, versuri daurite de har și de dar, idei și împărtășiri dintre cele mai înalte. Iar gândul meu de-acum și de fiecare zi: Iisus-e-fără-de-sfârșit-și-inegalabilă-de-Viață-poezie”, a completat prof. Daniela Ceredeev.
Gazda evenimentului cultural de miercuri după-masă a fost preotul dr. Viorel Ioan Vârlan, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, parte a Ansamblului Arhitectural In Memoriam din preajma Palatului de Justiție din Suceava.
Comentarii