Doi muncitori forestieri zilieri care lucrau în apropierea Poienii și Schitului „Apa Rece”, în apropierea traseului spre rezervația naturală „12 Apostoli”, au fost atacați, marți după-amiază, de o ursoaică însoțită de pui. Conform informațiilor noastre, cei doi zilieri tăiau lemne cu drujba în pădure, când și-au făcut apariția doi pui de urs. Imediat a venit și mama lor, care l-a atacat pe unul dintre muncitori. Al doilea muncitor a sărit imediat în ajutorul colegului său, amenințând cu drujba pornită ursoaica. Speriată, aceasta și-a abandonat victima, care a scăpat cu doar câteva plăgi, care nu i-au pus viața în pericol și nu au necesitat internare.
Pădurea în care oamenii s-au confruntat cu ursoaica aparține unui ocol silvic privat. Populația de urși din zonă este evaluată la 15-20 de exemplare.
Rezervația geologică și schitul „12 Apostoli” se află pe teritoriul administrativ al comunei Dorna Candrenilor. În ziua de 30 iunie, de sărbătoarea Soborului celor 12 Apostoli, mulți localnici urcă la schit pentru a celebra „Moșii din Călimani”. Recomandarea specialiștilor este să se meargă în grup și să se facă zgomot de intensitate medie, astfel încât urșii să fie alertați de la distanță și din timp de prezența oamenilor și să evite întâlnirea.
Comentarii