Trei indivizi despre care există date că se ocupau cu traficul de substanțe psihoactive au fost duși joi la audieri, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava. Totul s-a petrecut după ce în dimineața zilei de joi, polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au derulat 13 percheziții domiciliare în două cauze în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, introducerea din țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
”În prima cauză, s-a reținut că, la începutul anului 2022, a fost constituit un grup infracțional organizat, care a acționat, până în luna august 2022, în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc. Grupul infracțional organizat a procurat cantități importante de canabis și hașiș din Spania pe care le-a expediat prin intermediul unei firme de transport către România, coletele fiind ridicate din municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde au fost depozitate și porționate, în vederea comercializării către consumatori din această localitate și din localitățile învecinate.
În cea de-a doua cauză, s-a reținut că, în perioada februarie-martie 2023, un suspect a vândut droguri de risc (canabis) și produse susceptibile de a avea efecte psihoactive (3CMC) consumatorilor cu care lua legătura, prin intermediul aplicațiilor tip chat, stabilind detaliile privind încheierea tranzacțiilor cu droguri (momentul și locul întâlnirii, prețul și cantitatea).
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Anchetatorii au mai făcut precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Comentarii