DSP Suceava și Ordinul Asistenților Medicali au făcut cursuri de prim ajutor cu asistenții medicali din cabinetele școlare din județ

Purtătorul de cuvânt al DSP, Gabriela Băncilă
Purtătorul de cuvânt al DSP, Gabriela Băncilă

Direcția de Sănătate Publică Suceava și filiala Suceava a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România au organizat în această lună cursul de instruire în acordarea primului ajutor – Basic Life Suport, pentru asistenții medicali din cabinetele medicale școlare din județul Suceava, a informat, luni, printr-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al DSP, Gabriela Băncilă.
Cursul, desfășurat la sediul DSP, a cuprins noțiuni teoretice și practice de prim ajutor și a fost susținut de lectori acreditați, în zilele de 8, 9 și 16 septembrie a.c. Potrivit comunicatului, la curs au participat 74 de asistenți medicali care își desfășoară activitatea în cabinetele medicale școlare în Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Siret, Solca, Vicovu de Sus și Ciocănești.
„Întrucât educația medicală continuă reprezintă întreaga arie de activități de pregătire teoretică și practică pentru menținerea și îmbunătățirea standardelor de competență profesională și asigurarea calității îngrijirilor de sănătate furnizate, asistenții medicali școlariști participanți la curs vor primi de la OAMGMAMR Suceava, în baza documentelor de prezență, certificate de participare pe care se menționează tema cursului, locul și perioada de desfășurare a acestora, precum și numărul de credite obținute”, se mai arată în comunicat.

Recomandări

Președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, se află în vizită oficială în Suceava pentru a încuraja investițiile germane în județ

Președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, se află în vizită oficială în Suceava
Președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, se află în vizită oficială în Suceava

Asistența medicală școlară pentru aproape 30.000 de elevi și studenți, în municipiul Suceava, este asigurată de 9 medici și 41 de asistente

Asistența medicală școlară în municipiul Suceava este asigurată de 9 medici și 41 de asistente
Asistența medicală școlară în municipiul Suceava este asigurată de 9 medici și 41 de asistente

Pacient cu accident vascular cerebral, trimis cu elicopterul de la Cluj pentru a fi tratat de medicii din Suceava