Inconștiența șoferilor băuți nu mai miră din păcate pe șoselele județului, dar destul de rar se întâmplă ca șoferii profesioniști de vehicule grele să circule băuți, mai ales cu alcoolemii foarte mari.

Un șofer în vârstă de 29 de ani, din comuna Drăgoiești, conducea un autotren Volvo, care tracta o semiremorcă, și a fost oprit pentru control luni seară, în jurul orei 20.00, de un echipaj de la Compartimentul Rutier Gura Humorului, care acționa pe bulevardul Bucovina.

Polițiștii au cerut documentele la control și au constatat că cel de la volan, Marian F., miroase puternic a alcool.

În urma verificării cu etilotestul a rezultat concentrația de 1,29 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Alcoolemia este foarte mare, iar în sânge se traduce în jurul valorii de 2,5 la mie, poate chiar peste.

Șoferul a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde, cu acordul acestuia, i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii l-au verificat pe șofer și cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au deschis dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.