La finele lunii februarie, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți a organizat etapa județeană a Concursului Național „Istorie și societate în dimensiune virtuală”.
Elevii cu cele mai bune rezultate vor reprezenta Suceava la faza națională a concursului, de la București, din perioada 10-13 iulie.
Este vorba despre Șerban Marius Berescu, din clasa a IX-a, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, prof. îndrumător Cezar Cramariuc (secțiunea istorie) și Ioana Radion, din clasa a XI-a, de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. îndrumători Corvin Bejinariu și Antoneta Lăzărescu (secțiunea socio-umane).
Potrivit organizatorilor, concursul se adresează elevilor cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite în domeniul istoriei, ştiinţelor socio -umane şi informaticii, cu scopul de a realiza materiale cu ajutorul computerului pe teme de istorie (istoria românilor sau istorie universală) şi ştiinţe socio-umane (educaţie civică, educaţie socială, logică, argumentare și comunicare, psihologie, sociologie, economie, filosofie, educaţie antreprenorială, studii sociale).
Materialele au fost realizate, la alegere, fie sub forma unor „Pagini Web", fie sub forma unor „SOFT-uri educaţionale".
Comentarii