Cea mai mare investiție demarată de municipalitatea suceveană din fonduri proprii, ruta alternativă Suceava -Botoșani, beneficiază, începând de săptămâna aceasta, de iluminat public, pe tronsonul Podul Unirii - strada Apeductului. Anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu:
„S-a mai făcut un pas important pentru realizarea acestui obiectiv important de investiții pentru fluidizarea traficului rutier în orașul nostru.
A fost dat în funcțiune iluminatul public la ruta alternativă Suceava -Botoșani, tronsonul II, de la podul Unirii până pe strada Apeductului”.
Totodată, legat de această investiție, edilul Sucevei a precizat că s-a reluat licitația pentru sensul giratoriu la intersecția străzilor Traian Vuia - Calea Unirii – Apeductului, care va facilita accesul de pe principala arteră de circulație a Sucevei, dar și de pe cea face legătura cu cartierul Ițcani, pe ruta alternativă.
Licitația pentru realizarea sensului giratoriu a avut loc la finele lunii ianuarie, dar lucrarea nu a putut fi atribuită. Valoarea lucrărilor de realizare a viitorului sens giratoriu de pe Calea Unirii fost estimată la un maxim de 3,57 milioane lei plus TVA, iar durata contractului este de 10 luni, din care două luni de proiectare și opt luni de execuție.
Cât despre cel de-al treilea tronson al rutei alternative Suceava – Botoșani, care va prelua o parte din traficul rutier de pe Calea Unirii, acesta va fi demarat cu fondurile alocate municipiului Suceava prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” - 43 de milioane de lei.
Suma nu este suficientă pentru finalizarea lucrării, dar acoperă aproape jumătate din necesar - 91,63 milioane de lei, pentru restul urmând să fie atrase alte finanțări.
Partea finală a rutei alternative include în proiect un viaduct cu o lungime de 1015 metri care va supratraversa calea ferată și mai multe proprietăți.
Cea de-a treia porțiune a rutei alternative Suceava – Botoșani va lega Podul Unirii de DN 29, în apropiere de Plopeni, precum și cele două “brațe”, cel care vine din Centru, pe Mirăuți, dar și cel de la intersecția cu Calea Unirii și Traian Vuia, de pe strada Apeductului, care are deja și iluminat public.
Comentarii