Asociația personalului din Justiție CREDENDO VIDES se alătură demersului inițiat de ”Monitorul de Suceava”, împreună cu o serie de entități din societatea civilă, în vederea combaterii răspândirii pandemiei Covid-19, prin donarea sumei de 15.000 de lei în scopul achiziționării directe și nemijlocite a echipamentelor sanitare de protecție și dezinfecție necesare Spitalului Județean Suceava

Banii au ajuns în contul deschis la Banca Transilvania pe numele Sandrinio Neagu RO26BTRLRONCRT0546962401.

Cu această sumă donată de personalul din Justiție, suma strânsă prin campania demarată de ”Monitorul de Suceava” a ajuns la 93.456 de lei.

Între timp, în urma unor donații din străinătate, la Banca Transilvania a fost deschis un cont și în euro. Contul este RO73BTRLRONCRT054696240, iar cei care doresc să depună euro o pot face.

Doar împreună putem trece peste acest moment extrem de dificil pentru societatea românească, o criză care are deja conotații mondiale.