În această perioadă de grea încercare, pe fondul pandemiei de Covid -19, preoții din cadrul Protoieriei Fălticeni fac demersuri pentru achiziționarea de aparate medicale în vederea sprijinirii sistemului sanitar din municipiu.

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în primă etapă s-au achiziționat două concentratoare de oxigen Philips Respironics Ever Flo, care au fost predate luni, 30 martie 2020, la Spitalul Municipal Fălticeni, de către pr. protoiereu Adrian Dulgheriu și recepționate de către doctorul Alexandru Morariu, managerul unității medicale. Aparatele achiziționate vor dota secțiile de boli infecțioase și medicină internă ale spitalului din Fălticeni.

Preoții din Protoieria Fălticeni doresc ca în perioada următoare să mai achiziționeze astfel de aparate pentru a fi donate Spitalului Municipal din Fălticeni, dar acest lucru depinde de furnizori, în această perioadă fiind o cerere mare de concentratoare de oxigen. Concentratoarele de oxigen ajută pacienții care suferă de boli pulmonare, cardiace sau neurologice să respire, oxigenul fiind separat de celelalte gaze cu ajutorul unor filtre specifice, ducându-l la o concentrație de 50 %.  Fiecare aparat este dotat cu mască sau canulă, iar în situația infectării cu virusul Sars CoV 2, reduce dispneea.

 Implicarea preoților în susținerea unității medicale din Fălticeni a fost remarcată de către managerul Alexandru Morariu, care le-a mulțumit pentru eforturile făcute de biserică în această perioadă.

 „În numele preoților din Protopopiatul Fălticeni vă mulțumim pentru că ați acceptat să colaborăm din nou și pentru eforturile pe care le depuneți pentru însănătoșirea celor care ajung pe patul de spital. Suntem tot timpul alături de semenii noștri, nu doar sufletește, ci și trupește, și mai ales în această perioadă dificilă pentru noi toți. Sperăm ca aceste aparate să salveze cât mai multe vieți. În acest timp în care cultivăm mai mult rugăciunea cu post și fapte bune, sperăm ca Bunul Dumnezeu să ne scape de această mare încercare și să ajungem cu toții sănătoși la Slăvitul și Marele Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos”, a precizat părintele protoiereu Adrian Dulgheriu.

Și în toamna anului trecut, două aparate asemănătoare au fost donate de către preoții din Protopopiatul Fălticeni Secției de îngrijiri paliative și boli cronice din Ciumulești, comuna Vadu Moldovei, unitatea medicală din subordinea Spitalului Municipal din Fălticeni care nu dispunea de astfel de aparate medicale și pe care le închiria.

 Pentru această perioadă, preoții din Protopopiatul Fălticeni, alături de enoriași și voluntari, contribuie la efortul comun de limitare a pandemiei cu noul virus prin diverse activități și îndemânând credincioșii să respecte cu strictețe reglementările legale și regulile de prevenție și igienă. În cazul persoanelor care sunt izolate la domiciliu și lipsite de sprijin, fără aparținători, familii izolate, fără posibilități materiale, sau unde este nevoie, preoții și voluntarii ajută cu alimente și materialele de igienă necesare pentru a depăși această perioadă.