Racla cu Moaștele ”Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” a fost purtată într-o procesiune neobișnuită marți după amiază, pe străzile orașului Suceava. Evenimentul nu a fost anunțat în prealabil de către conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, tocmai pentru a nu aduna la un loc credincioșii în această perioadă de distanțare socială.

Procesiunea a pornit cu două mașini, în jurul orei 17.00, din curtea Mănăstirii ”Sf. Ioan cel Nou” și a parcurs mai toate cartierele municipiului Suceava. Ea a cuprins o mașină deschisă, în care se afla racla cu Sfintele Moaște și o alta, în care se aflau preoți delegați în frunte cu PS Damaschin, părintele Vartolomeu și alții, care au rostit rugăciuni pentru alungarea molimei care s-a abătut asupra oamenilor și pentru ajutorarea celor aflați în suferință. Procesiunea s-a deplasat în liniște, fără credincioși și numai în sunetul clopotelor bisericicilor pe lîngă care a trecut, ajungând inclusiv în curtea Spitalului Județean ”Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”. În această perioadă grea preoții și credincioșii au datoria de a se ruga, de a face acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și a fi alături cu sufletul de cei afectați.