Medicul de familie Serinela Bejan, internată în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava la Terapie Intensivă Covid, are urgent nevoie de sânge grupa 01 Rh negativ. Apelul la donare de sânge a fost lansat de familie și de fundația umanitară Nord 2001. „Câteodată și cei care ajută și au ajutat mereu trebuie ajutați. Aflați mereu în linia întâi, expuși zilnic pericolului, medicii de familie vin în contact cu foarte multe persoane, prin natura meseriei lor. Se pare că doar măștile și dezinfectanții, precum și comportamentul preventiv nu au fost suficiente pentru a-i feri pe mulți medici de pericolul Covid, care este tot mai agresiv în ultima vreme”, a transmis Andrei Iacov, de la fundația Nord 2001 -  Sânge pentru România. Acesta a făcut apel la toți cei care o cunosc pe dr. Bejan și la persoanele apte pentru a dona sânge să meargă la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava și să doneze pentru Serinela Bejan, indiferent de grupa sanguină pe care o au.

Confirmată cu Covid-19 și internată în spital, inițial la Pneumologie, dr. Bejan a făcut o complicație renală severă din cauza infecției cu SARS-CoV-2. Pentru rezolvarea acesteia a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență, efectuată joi, de o echipă de medici din spital.