Polițiștii suceveni de pe raza întregului județ au fost angrenați, vineri, 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice, într-o acțiune privind prevenirea înșelăciunilor, gen de infracțiune comis adesea asupra oamenilor în vârstă. Polițiștii au constatat că oamenii au auzit despre metoda de înșelăciune „accidentul” sau varianta ”covid” și spun că și-ar da seama de tentativă, însă mai puțini au fost conștienți că un vânzător ambulant care le vine la ușă, ori un reprezentant al unei instituții sau angajat de la electricitate care le intră în case poate fi în realitate un infractor.
Sucevenii în vârstă au fost sfătuiți să verifice atent pe cine primesc în casă, să nu facă schimb de bunuri și să nu accepte solicitări gen schimbare de bancnote ori cadouri la care trebuie să dea rest. De cele mai multe ori, un „cadou” reprezintă metoda infractorilor de a vedea unde își țin pensionarii economiile.
„S-au purtat discuții, au fost promovate recomandări preventive și au fost distribuite peste 200 de ghiduri pentru prevenirea înșelăciunilor realizate în parteneriat cu Autoritatea de Ordine Publică Suceava. Din păcate, vârsta a treia se caracterizează în general prin izolare socială și, implicit, un grad scăzut de informare cu privire la noile metode folosite de infractori, tipuri de infracțiuni sau modalități de protecție, dar și printr-o serie de comportamente de risc, ca de exemplu păstrarea unor sume importante de bani în numerar în locuință”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Comentarii